Isus i-a răspuns: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta.” Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți.” Toată Legea și Profeții depind de aceste două porunci. –MATEI 22:37-40

Desigur, este absolut esențial să slujim oamenilor și să ducem Evanghelia națiunilor. Însă această inimă a slujirii trebuie să fie pe al doilea loc, nu pe primul. Inversarea priorităților a fost și problema Martei:

În timp ce-și continuau călătoria, Isus a intrat într-un sat oarecare. Acolo, o femeie pe nume Marta L-a primit în casa ei. Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s-a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui. Marta însă era copleșită cu atât de multă slujire. Ea a venit și a zis: „Doamne, nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute!” Domnul însă i-a răspuns: „Marta, Marta, tu te îngrijorezi și te necăjești cu privire la multe lucruri, însă doar unul este necesar! Căci Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua!” –LUCA 10:38-42

În conflictul acesta dintre Maria și Marta, greșeala Martei nu a fost că voia să fie slujitoare. Însă prioritățile ei erau cu susul în jos, pentru că felul ei de a fi, abilitățile naturale și interesele ei o îndemnau să fie una care lucrează, înainte de a fi una care iubește. De fapt, însăși munca ei i-a distras atenția de la a fi una care iubește (v. 40).

Marta făcea mai multe lucruri corecte decât lucruri greșite. Spre deosebire de Marta, mulți oameni nici nu Îl iubesc pe Dumnezeu, nici nu Îi slujesc. În loc să aibă una dintre aceste două porunci ca fundament al inimii lor, mulți creștini sunt preocupați de propria persoană.

Atunci când întâlnesc oameni a căror focalizare este de a avea impact în viețile altora, aplaud harul lui Dumnezeu care lucrează în ei, pentru că măcar au depășit locul în care erau absorbiți de sine, iar acum le pasă îndeajuns de alții încât să fie lucrători. Este bine să fii lucrător. Eu sunt un lucrător în Împărăția lui Dumnezeu. Totuși, nu sunt în primul rând și nu sunt doar un lucrător pentru Dumnezeu. Îl laud pe El pentru frații și surorile care lucrează din răsputeri, pentru că atât de mulți credincioși sunt focalizați doar pe a primi o binecuvântare personală.

De fapt, mulți oameni sunt atât de focalizați pe a-și îmbunătăți circumstanțele pământești și a-și căuta propriul confort, încât nu devin niciodată lucrători serioși, darămite îndrăgostiți. Atunci când văd un lucrător, mă gândesc în sinea mea: „A ajuns la jumătatea drumului.” Dar înțeleg și că un asemenea individ ar fi un lucrător mult mai eficient dacă el sau ea ar deveni în primul rând o persoană care iubește.

Ești unul căruia îi place să studieze Biblia? Este important să îți amintești că, deși este bine să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, nu ești chemat să fii în primul rând un cercetător al Bibliei. Ești chemat mai întâi la a fi un om îndrăgostit. Ah, ce lucru glorios e să fii unul care Îl iubește pe Dumnezeu! Eu mă simt onorat să Îl iubesc! De aceea studiez Biblia într-un mod care să stârnească dragostea în inima mea și în inimile celor asupra cărora am impact. În funcție de inima omului, a fi pasionat de studiul Scripturii poate fie să ne ajute, fie să ne încurce în a împlini prima poruncă.

În aceeași ordine de idei, nu suntem chemați să fim în primul rând oameni ai dezbaterilor sau apărători ai adevărului. Unii cred că mandatul vieții lor este de a proteja adevărul. Ei nu realizează că, mai înainte de toate, am fost chemați să Îl iubim pe Dumnezeu.

Da, El vrea să luptăm pentru adevăr, dar niciodată înainte de a ne fundamenta pe ideea de a fi oameni care Îl iubesc.

Nu suntem chemați să fim religioși. Nu suntem chemați la a sări prin cercurile de foc ale sistemelor religioase sau ale structurilor politice, nici la a pune punctul pe „i” în cazul unor anumite doctrine sau politici. El ne-a chemat, mai întâi, să Îl iubim.

Marea Trimitere a fost rostită din inima lui Dumnezeu Tatăl către o Mireasă rânduită la parteneriat cu Fiul lui Dumnezeu; a fost făcută cunoscută Bisericii ca unei partenere iubitoare, a cărei lucrare izvorăște din energia poveștii de dragoste divine și curge prin inimi animate de iubire. Marea Trimitere este văzută adesea din perspectiva unui lucrător, ca fiind un mandat sacrificial. Însă la sfârșitul vremurilor, evanghelizarea va fi făcută din preaplinul unui parteneriat de iubire al Bisericii cu Dumnezeu – Mirele ei. Evanghelizarea nu va mai fi considerată un sacrificiu, ci un privilegiu. Biserica va munci pentru „marele seceriș” având o inimă pe deplin îndrăgostită și plină de dorință după Domnul secerișului.

În prezent, vedem evanghelizarea prin prisma unui sacrificiu misionar: ne dăruim viețile ca preț al slujirii. Această înțelegere este una legitimă, dar nu este cea mai înaltă perspectivă asupra Marii Trimiteri. Isus a vorbit despre a cântări prețul, dar să nu uităm că tot El le-a cerut acest lucru doar celor noi în credință. I-a invitat la aceasta pe cei neinstruiți în privința harului lui Dumnezeu, a căror minte nu era încă înnoită.

Sacrificiul nu este primul lucru luat în considerare de cei care au fost mișcați de povestea de dragoste a Evangheliei, ale căror inimi sunt stârnite de frumusețea lui Dumnezeu și care simt o dragoste profundă pentru Dumnezeu. Dimpotrivă, astfel de credincioși sunt fascinați de privilegiul dăruirii. Răsplata lor principală este puterea de a iubi, de a simți și de a primi dragoste, iar apoi de a răspunde cu iubire, prin puterea lui Dumnezeu. Ei își poartă răsplata în inimile lor.

Așadar, Marea Trimitere nu va mai fi privită prin prisma muncii, a lucrării sacrificiale, ci din perspectiva iubirii, a actului de devoțiune al unei Mirese îndrăgostite. În această paradigmă nouă, ne purtăm răsplata în inimile noastre, pentru că prima poruncă își primește locul care i se cuvine, adică primul loc.